Salcia plângãtoare

argareta îşi scoase cãpşorul dintre frunze. Soarele o încãlzea deja de ceva vreme, aşa cã se simţea bine. Se hotãrâse sã se uite împrejur sã vadã unde a rãsãrit, ce surate are în vecinãtate. Dechise un ochi, dar îl închise imediat. Era cam puternicã lumina pentru ochii ei neobişnuiţi cu ea. Încercã din nou, de data aceasta abia mijindu-şi privirea. Încet, se obişnui cu lumina şi începu sã priveascã în jur. În partea dreaptã vãzu alte margarete.

„De ce-or fi atât de departe?” se întrebã ea.

„Brr!” fãcu margareta aruncându-şi privirile în partea stângã. „Ce-i cu urâtania asta? îşi zise privind salcia de lângã ea. „Trebuie sã-mi mut rãdãcinile cât mai departe de ea, atâta vreme cât le mai pot mişca, chiar dacã asta înseamnã sã mã depãrtez de apã”, cugetã ea.

Şi încetişor, cu mare atenţie, cãutând crãpãturile din pãmânt, margareta se târî spre suratele ei.

* * *

Câteva fire de iarbã tocmai îşi iţiserã vârfurile din pãmânt, dar se întrebau dacã nu cumva au fãcut-o prea devreme, cãci nu simţeau razele soarelui.

Şuşotirã o vreme între ele, apoi un firicel se înãlţã mai mult, îşi rãsuci vârful în toate direcţiile sã vadã ce se gãseşte în jur, apoi şi-l aplecã spre surorile lui.

„Fetelor, este îngrozitor! Am rãsãrit chiar sub o salcie plângãtoare teribil de urâtã. Este îngrozitoare la privit. Din cauza ramurilor ei nu am simţit noi soarele. Nu ştiu cum vom supravieţui aici. Poate mai apucãm sã ne mutãm rãdãcinile mai departe.”

Celelalte fire de iarbã reuşirã, dar pentru cel ce se înãlţase cel mai mult ca sã priveascã împrejurimile era prea târziu. Rãmase singur sub salcia plângãtoare. Avea sã înţeleagã mai târziu cã nu era deloc rãu acolo. Când soarele ardea prea tare, ramurile salciei îi ţineau umbrã. Când ploua cu forţã, aceleaşi ramuri îmblânzeau loviturile picãturilor de apã.

* * *

Puiul de alun se trezea şi el la viaţã. Începea prima primãvarã din viaţa lui şi era plin de curiozitate. Simţea cã mugurii stau sã plezneascã, dar încã nu se încumeta sã priveascã în jur. Era aşa de bine, cu razele de soare parcã filtrate, mângâindu-i fiecare creangã.

Pânã la urmã se hotãrî şi deschise ochii.

„Pfui!” exclamã el ferindu-şi crengile. „Cine o fi şi arãtarea asta lângã care am rãsãrit?”

Se contorsionã şi îşi aruncã privirile în spate . Nu departe se aflau fraţii lui, ceilalţi aluni, mai în vârstã şi mai puternici.

„Nu mã ajutaţi sã ajung mai aproape de voi?” se smiorcãi el.

Ceilalţi aluni se foirã niţel, apoi cel mai apropiat de noul apãrut îşi întinse rãdãcinile spre acesta printre crãpãturile pãmântului, îi încolãci lui rãdãcinile şi încet, încet îl trase mai aproape.

* * *

Sângele-voinicului se înãlţa din ce în ce mai mult pe zi ce trecea. Bobocii florilor stãteaua sã se desfacã.

„Poate mâine voi vedea şi eu ce se întâmplã în jurul meu prin ochii florilor” cugeta sângele-voinicului.

Şi într-adevãr, a doua zi dimineaţã, doi bobocei de toatã frumuseţea, chiar cei din vârf, pornirã a se deschide.

„Puah! Ce pocitanie! Ce salcie plângãtoare urâtã! strigã una din floricele şi întreaga plãntuţã se cutrmurã.

„Trebuie sã plec de aici înainte sã se deschidã toate florile!” gândi sângele-voinicului.

Cu grijã, sã nu-şi rupã vreo rãdãcinuţã, şi le scoase pe toate din pãmânt. Apoi se rostogoli departe de salcie, cãtre alte flori pe care le vãzuse mai încolo. Ajuns între ele, sângele-voinicului îşi ridicã tulpina şi, cu aceeaşi mare grijã, îşi bãgã rãdãcinuţele înapoi în pãmânt.

* * *

Câmpul de nuferi plutea pe apã în preajma stufãrişului. Se înţelegeau bine cu stuful şi deseori schimbau câte o vorbã. Stuful era tare curios din fire, iar nuferilor le plãcea mult sã povesteascã ce vedeau în cãlãtoriile lor de-a lungul râului.

Se apropia seara şi se pregãteau de culcare, închizându-se rând pe rând. Deodatã, o rumoare se stârni dinspre nuferii din margine.

Nufãraş, cel mai tânãr membru al lor, adormise înainte de a se prinde bine de nuferii mai mari. Liber fiind, se îndepãrta de ceilalţi nuferi din ce în ce mai mult.

Mai rãu era cã îl ducea curentul tocmai spre salcia plângãtoare cea urâtã. Dar nu aveau ce sã-i facã. Se va întoarce el singur a doua zi, când se va trezi.

Nufãraş încã mai visa când simţi primele raze de soare. Începu sã se trezeacã, dar încã nu se deschise. Îi plãcea enorm sã stea închis sub soare.

„Dar cum de nu mã înghiontesc ceilalţi nuferi sã mã scoale?”se întrebã Nufãraş.

În cele din urmã, se deschise.

„Aaaa!” strigã el îngrozit, privind la salcia lângã care se gãsea. Era uimit de cât de urâtã putea fi.

Se rãsuci cãutându-şi suratele. Se gãseau lângã stufãriş, unde fusese şi el cu o searã înainte. Porni sã pluteascã spre ceilalţi nuferi şi ajunse destul de repede, cãci primi şi ajutorul unor broscuţe.

* * *

Salcia plângãtoare domina o bucatã bunã de pe malul râului. Se simţea bine acolo. Cu rãdãcinile bine hrãnite cu apã şi cu soarele încãlzindu-i toate ramurile. Când soarele începea sã ardã prea tare, îşi pleca crengile spre apa rãcoroasã şi privea peştii ce sãgetau apa încoace şi în colo.

Un singur lucru o întrista.

De când se ştia, îngrozise pe toatã lumea. Orice floare, orice arbust, chiar şi firele de iarbã se feriserã de ea. Este adevãrat cã de la început avusese trunchiul strâmb şi noduros şi ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, dupã câţiva ani îi apãruse în trunchi o scorburã imensã.

De atunci toate plantele se speriaserã şi mai tare. Şi chiar de mai rãsãrea câte o floricicã în apropiere, aceasta fãcea tot posibilul sã se târascã mai departe.

* * *

Într-o bunã zi, zvon de glasuri se auzi în apropiere de râu. Bocãnituri de tot felul, hârşâituri şi tot soiul de alte zgomote tulburarã liniştea. Un sat începu sã se înfiripe nu departe de râu.

„Vor veni copii sã alerge printre noi!” se bucurarã margaretele.

„Vor cãuta umbra noastrã!” ziserã alunii.

„Ne vor admira de pe mal!” se mândrirã nuferii.

Toatã lumea se bucura, numai salcia, mâhnitã, se întreba:

„Oare la mine vor veni? Sau se vor speria ca şi plantele de urâţenia mea?”

Copiii nu întârziarã sã se arate. Într-o dimineaţã, doi bãieţei şi trei fetiţe se apropiarã în fugã de râu. Îşi bãlãcirã puţin picioarele, apoi începurã sã cerceteze împrejurimile în cãutarea unui loc de joacã.

Acolo! În crângul de aluni e cel mai bine! strigã cu glas subţire una din fetiţe.

Ba nu! Printre floricele e mai bine! spuse o alta.

Nici la aluni, nici printre flori, spuse unul din bãieţi. Sub salcia aceea plângãtoare! Avem şi loc sã ne jucãm, avem şi umbrã!

Zicând acestea, porni sã alerge spre salcie.

Veniţi s-o vedeţi! Este grozavã! strigã el cãtre ceilalţi copii. Are şi o scorburã.

Unde? Unde? Ţipãrã ceilalţi apropiindu-se în fugã.

E minunatã! Putem sã ne facem casa noastrã din scorburã. Aici ne vom juca, mai zise cineva.

Şi din acea zi, salcia deveni tare fericitã. Zilele de singurãtate dispãruserã şi în fiecare dimineaţã copii din sat se adunau sub crengile ei pletoase, se jucau, strigau, alergau, îşi gãseau adãpost în scorburã şi nu de puţine ori se cocoţau în ea şi de acolo îşi dãdeau drumul în râu pe ramurile ei plecate pânã deasupra apei.

Acum, toate plantele îşi doreau doreau sã fie în preajma salciei plângãtoare, sã fie şi ele bãgate în seamã de copii. Mai ales cele care avuseserã norocul sã rãsarã chiar lângã ea, dar nu ştiuserã sã se bucure de locul lor şi fãcuserã tot posibilul sã se îndepãrteze de salcia plângãtoare.

Ilustraţii: Cristina PETRU

3 Responses to “Salcia plângãtoare”


  1. 1 shmeny Septembrie 4, 2008 la 8:21 am

    am avut si eu o salcie in copilarie. era tare frumoasa. ma suiam in ea si citeam🙂

  2. 2 pinguilde Septembrie 14, 2008 la 3:40 pm

    Ce se intampla aici? Cand plec eu in vacanta nu mai scrie nimeni nimic? Dubios rau.😀

  3. 3 Danone Octombrie 16, 2009 la 2:40 pm

    Minunata poveste!…. Ma face sa ma simt din nou copil.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: